O imagine raster este in general definita ca o matrice de valori cunoscute sub numele de pixeli. Fiecare pixel (picture element) este un mic patrat colorat. Acestuia ii sunt asociate una sau mai multe cifre, care definesc culoarea pe care el trebuie sa o afiseze. In cea mai simpla forma de descriere a unei imagini, fiecare pixel este definit prin trei grupe de cate 8 biti (24 de biti in total), cu valori intre 0 si 255, definind cantitatea de rosu, verde si albastru care se combina pentru a obtine o anumita culoare. In proportiile corecte rosu, verde si albastru pot fi combinate pentru a forma negru, alb, 254 de tonuri de gri si o mare varietate de culori (16,777,216 in total).
Imaginile raster sunt dependente de rezolutia pe care o au. Aceasta se exprima in puncte pe inch (dots per inch) sau dpi. Redimensionarea unei imagini raster poate fi un proces inselator. Micsorarea ei in general nu ridica probleme. Are loc o reducere a dimensiunii pixelilor ceea ce face ca adeseori imaginea sa devina mai precisa. Imaginile bitmap / raster sunt alcatuite dintr-un numar fix de pixeli. Sporirea dimensiunii acesteia duce la creearea mai multor pixeli de aceeasi culoare si implicit la reducerea calitatii imaginii. Datorita acestui fapt ele pot aparea zimtuite, pierzandu-si din detalii in momentul in care sunt marite sau printate la o rezolutie mai mare decat cea pe care o au de fapt.
Un procesor de imagini raster ( Raster Image Processor - RIP ) resprezinta o componenta hardware sau software folosita intr-un sistem de printare pentru producerea de imagini bitmap. El converteste informatii vectoriale digitale cum ar fi fisierele PostScript in imagini raster de rezolutie mare. RIP este de asemenea folosit pentru a mari imaginile ce urmeaza a fi printate. Se face apel la algoritmi speciali pentru a furniza versiuni mari fara pierderi de claritate.
Formate uzuale de imagini raster sunt: BMP (Windows Bitmap), PCX (Paintbrush), TIFF (Tag Interleave Format), JPEG (Joint Photographics Expert Group), GIF (Graphics Interchange Format) , PNG (Portable Network Graphic), PSD (Adobe PhotoShop) and CPT (Corel PhotoPAINT).
Imaginile vectoriale reprezinta colectii de linii si curbe conectate intre ele. La creearea unei imagini intr-un program de grafica vectoriala, in pagina se insereaza noduri conectate intre ele prin linii sau curbe. Fiecare nod, linie sau curba e definita in desen prin coordonate matematice, care implica pozitia nodului, grosimea liniei etc. Imaginile vectoriale sunt orientate obiect in timp ce imaginile raster sunt orientate pixel. In obiectele vector culorile sunt precum hainele ce acopera o structura scheletica.
Imaginile vectoriale sunt definite matematic si nu ca o harta de pixeli. Ele pot fi marite si micsorate fara pierderi de calitate. Programul recalculeaza functia matematica asociata obiectului modificandu-i dimensiunile fara pierderi. Spre deosebire de imaginile raster, calitatea nu este limitata de numarul de puncte pe inch (dots per inch) sau de rezolutia scanarii, motiv pentru care imaginile vectoriale sunt ideale in activitatea de printare.
Intre avantajele acestora se numara faptul ca sunt independente din punct de vedere al rezolutiei si pot fi folosite in desene care necesita linii curbe netede. Marimea unor astfel de fisiere este redusa. Dezavantajul major este dat de faptul ca nu pot reda detaliile subtile de culoare utilizate in imaginile fotografice. Majoritatea fotografiilor nu pot fi descrise matematic, pentru afisarea anumitor tonuri intermediare fiind nevoie de imagini raster.
http://www.studio-art.ro/raster_and_vector_image.php
duminică, 2 mai 2010
Raster
Toate imaginile in format electronic se impart in doua tipuri de baza si anume: imagini raster (cunoscute si sub numele de "bitmap") - realizate cu ajutorul unor programe de tipul Corel PhotoPaint ori Adobe PhotoShop, si imagini vectoriale realizate cu programe cum ar fi CorelDraw sau Adobe Illustrator. La baza lor, imaginile raster sunt formate din puncte legate intre ele sub forma unei harti de puncte (pixeli), in timp ce imaginile vectoriale sunt compuse din linii interconectate.
Cuvantul " vector " este sinonim cu linie. Imaginile vectoriale pot fi obtinute si printr-o conversie dintr-o imagine raster, conversie realizata cu programe cum ar fi CorelTrace sau EuroVector.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu